Dupa ce am fost nevoiti sa refuzam o frumoasa tura pe Damavand, dupa ce am golit considerabil buzunarele pe niste piese pentru dragul nostru Frodo, dupa ce am renuntat la un concediu in Alpi, dupa ce am stabilit ca pana la urma mergem in Tatra (Slovacia) si in Triglav (Slovenia), dupa ce Harry s-a imbolnavit rau si ne-a anuntat cu o seara inaintea plecarii ca el si Ana nu mai pot veni cu noi si dupa ce concediul s-a decalat astfel cu o saptamana, plecam din Bucuresti, intr-o vineri dupa-masa, cu destinatia Muntenegru si Croatia. Toate conform planului.
This is the strangest life I’ve ever known
Din Valcea ii luam pe Cosmin si pe Andra, veniti din Sibiu, iar seara ajungem in Orsova, la unchiul lui Cosmin. Mancam mult peste, asteptandu-i pe Lia si Leo Suteu, care trebuie sa soseasca din Oradea. Dupa o serie de povesti despre Serbia la un pahar de vin rosu, asezonat cu smochine din gradina proprie, ne intalnim cu Lia si Leo.
Zona aceasta a tarii este de o frumusete aparte. Nu am fost de multe ori, insa prima oara cand am vazut Dunarea aici, copil fiind, am fost placut surprinsa (venisem cu parintii la Baia de Arama, locul de nastere al bunicului). Versanti impaduriti care se pravalesc in apa… nu semana deloc cu relieful plat din Delta Dunarii, pe care o vazusem cu cativa ani inainte. Dar cu siguranta imi placea mai mult.
Cu aceste amintiri care imi invaluie mintea usor obosita de la condus pe drumurile perfecte ale patriei, privesc de pe geam apa linistita, in care se reflecta luna, si ascult clipocitul discret al valurilor care se lovesc de mal – muzica de fundal pe care adorm.
Let me take you far away
You’d like a holiday
Sambata plecam spre Muntenegru, prin Serbia. Despre sarbi stiam ca sunt harnici si muncitori, dar ce vedem pe drum ne surpinde de-a binelea: sosele bune, gradini cu flori frumos aranjate, case ingrijite. In schimb, ideea noastra despre Muntenegru era destul de “gri”, in sensul ca, pe langa peisajele superbe vazute in poze, ne asteptam ca peisajele urbane sa fie numai blocuri gri, cladiri darapanate si drumuri pline de gropi. Ei bine, aveam sa ne inselam…
‘Cause the line between wrong and right
Is the width of a thread from a spider’s web
Traversam Serbia in aproximativ 5 ore (cu opriri), prin Negotin-Zajecar-Paracin-Kraljevo. Avem parte si de o aventura haioasa, cu un drum blocat, aflat in reparatii, si deviat pe un forestier pe care nu am fi intrat, daca nu ne-ar fi explicat muncitorii (cu mainile) ca e “dobre” sa o luam pe acolo. Desi multe drumuri au fost bombardate, majoritatea au fost refacute, iar starea lor este chiar buna. Mai buna decat la noi, a se intelege, care nu am fost bombardati. Decat cu bani, pentru a le repara sau construi.
Hello
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me
Is there anyone at home?
Avem 2 variante de a intra in Muntenegru (Crna Gora): fie prin Cacak-Uzice, fie prin Novi Pazar – Ivangrad. Alegem cea de-a doua varianta, deoarece peisajul este mult mai spectaculos. La granita rezolvam destul de repede, dupa ce achitam “taxa de mediu” (un fel de vigneta), in valoare de 10 euro.
Granita, pentru ca, dupa ce a facut parte din Regatul Iugoslaviei si din Republica Socialista Federativa Iugoslavia, si dupa ce a ramas intr-o uniune cu Serbia (“Serbia si Muntenegru”) in urma destramarii Republicii Socialiste, Muntenegru si-a declarat independenta in 2006. Serbia nu a obiectat, declarandu-si propria independenta.
There is a war between the ones who say there is a war
And the ones who say there isn’t
Iar formalitatile la granita sunt “formalitati”… la cetatenii UE nici nu se uita. Ne intreaba “bagaj?”, noi le raspundem “da, da, bagaj pentru… aa… gora… aa… Durmitor…”, iar ei zambesc si ne lasa sa plecam.
Imediat dupa ce intram in tara, remarcam peisajele frumoase despre care citisem, insa acestea sunt repede umbrite de maldarele de gunoaie care ard pe marginea drumului, in prapastii.
The evil that men do lives on and on�
Mergem inspre Mojkovac, unde incepe canionul raului Tara. Acest canion, cu o lungime de 78 km, este considerat cel mai adanc canion din Europa, avand 1300 m in cel mai adanc punct. A fost inclus in patrimoniul UNESCO in anul 1980 si face parte din Parcul National Durmitor. Este denumit “Lacrima Europei” si e celebru pentru rafting, motiv pentru care intentionam si noi sa “pierdem” o zi pe apa.
Privelistea este, intr-adevar, spectaculoasa… ne aminteste de Cheile Tasnei, cu pinii sai negri cocotati pe stanci, cu silueta specifica. Gasim un camping dragut si retras, chiar pe marginea canionului, unde innoptam. Proprietarul, un sarb, ne intampina cu “Romanians, my friends” si ne ofera o casuta in care putem dormi toti sase.
Muntenegrenii sunt (inca) foarte prietenosi si foarte saritori. Ne sfatuiesc sa nu mergem acum la rafting, pentru ca raul e destul de secat, lunile mai si iunie fiind cele mai indicate. Ne explica faptul ca ei sunt inca la inceput cu turismul, cu investitiile, cu amenajarile. Ne arata cei doi pesti imensi pe care i-a prins in Tara si care acum atarna deasupra usii de la intrare in casuta in care locuieste el. Cosmin este vrajit, iar noi ni-l si inchipuim pe Cristi-Urlea zambind cu gura pana la urechi la vederea pestilor. Apoi mergem toti la somn… la dormit adica, nu la pescuit.
Oh, everybody’s sleeping now
An industrial silence singing
And the rain will keep hammering down from overhead
Dupa o noapte de odihna si ploaie plecam inspre Zabljak, de unde urmeaza sa urcam pe munte. Pe drum ne oprim in diverse locuri de belvedere, iar peisajul ne lasa cu gura cascata… Culoarea apei este ireala, un verde-smarald, de jos se aud cascadele vuind.
Podul de la Durdevica Tara este impresionant (140 sau 150 m peste Tara, in functie de sursa, construit la sfarsitul anilor ’30). Numele “Tara” vine de la tribul ilir “Autarijati”, care traia aici inainte de venirea slavilor.
Parasim canionul si cotim inspre Zabljak, unde ne stabilim tabara la campingul Ivan Do. Ce diferenta intre proprietarul acestui camping si cel din canionul Tara! Nu intelegem o iota din ce ne explica, noroc ca ne arata o foaie cu poze – cat costa de persoana, cat costa locul de cort, cat costa locul de masina… sest person, dva auto, dva zelt, dva noci. “Zelt”, pentru ca la cort chiar nu stiam cum se spune, dar am vazut ca intelege un pic de germana… Nu este deloc preocupat de noi, dar se plimba printre corturi aproape incontinuu si are ochi de vultur – vede imediat cand apare un cort nou.
Zabljak este o statiune imensa, situata la 1456 m, unde se construieste de zor si destul de neorganizat (un fel de Ranca). Insa per total arata bine. Este asezarea umana permanenta situata la cea mai mare altitudine din Peninsula Balcanica. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial toate cladirile au ars din temelie. Au fost reconstruite, iar apoi Zabljak a devenit centrul sporturilor de iarna din Muntenegru.
Strange days have found us
Strange days have tracked us down
Cu toate ca vremea este urata, pornim intr-o tura de recunoastere, pana la lacul Crna Jezero (Lacul Negru), un lac glaciar, situat la 1416 m, denumit astfel dupa padurile de pin negru ce-l inconjoara. Lacul se compune de fapt din 2 lacuri – Veliko Jezero (Lacul Mare), cu o adancime maxima de 24,5 m si Malo Jezero (Lacul Mic), cu o adancime maxima de 49,1 m.
Incepe sa ploua, insa dupa o jumatate de ora se opreste si hotaram sa ne plimbam cu barca pe lac. Astfel, ne impartim in doua grupuri si [baietii] incepem sa vaslim. Acum se intrevede si varful Meded (“urs”) – primul contact vizual cu Durmitorul.
Apoi mergem, pe marcaj, inspre lacul Zminje, unde zabovim vreun sfert de ora. Acest lac este total diferit fata de Crna Jezero – napadit de vegetatie si cu aspect de mlastina.
Dupa o cina copioasa, cu specialitati muntenegrene, ne intoarcem la camping, pentru o noapte de odihna. Intre timp, campingul s-a umplut, insa din masina nu se aude mai nimic.
Luni dimineata vremea e superba… ne asteapta o zi perfecta. Planul e sa parcurgem creasta Meded, apoi sa ajungem seara la cabana Skrka (varful Bobotov Kuk 2523 m, urmand sa-l urcam marti, la intoarcere). Din socotelile Liei, traseul se parcurge in cca. 8-9 ore.
We have all the time in the world
If that’s all we have
You will find
We need nothing more
Incepem urcusul, mai intai prin padure, apoi in golul alpin. Peisajul este de vis – se vede lacul, se vad crestele din jur, se vade statiunea Zabljak.
Ma cuprinde un sentiment de revedere placuta, desi nu am mai fost in zona niciodata. Creasta este calcaroasa – ingusta si ascutita, cu destule pasaje expuse. Varfurile sunt abrupte, seamana cu niste turnuri, iar vaile adanci si largi. Masivul este un Crai mai mare si mai extins – nu se compune dintr-o singura creasta liniara, ci din multe creste orientate in toate directiile. Imi place. De fapt imi place la nebunie.
When you’ve been particular places
That you know you’ve never been before
Can you be sure?
Se spune ca aici ai impresia ca admiri putin din Tibet, putin din Alpi si putin din Marele Canion: pe suprafata sa destul de mica (de marimea Retezatului), Durmitorul are mai mult de 50 de varfuri cu o altitudine de peste 2000m.
Multe dintre lacurile glaciare (18 in total), denumite “ochii muntelui”, sunt secate in aceasta perioada, motiv pentru care luam multa apa cu noi.
Originea numelui masivului Durmitor nu este certa, insa se crede ca numele provine fie de la triburile celtice, “dru-mi-tor” insemnand “apa de la munte”, fie de la legiunile romane care spuneau ca muntele doarme (“dormitorium”). Un fapt care sustine cea de-a doua varianta este existenta, in spatiul ex-iugoslav, a unor masive cu nume precum Visitor (“visator”) si Cipitor (“atipitor”).
In caldarea Velika Kalica mai vedem inca resturi de zapada, ce asteapta sa fie topite de soarele puternic, pe care il resimtim si noi din plin. In cealalta caldare, Lokvice, zarim o turma de oi galagioase si un mic refugiu. In mod cert, iarna masivul Durmitor este raiul pe pamant.
No more money, no more fancy dress
This other Kingdom seems by far the best
Trecem de varfurile Meded, Severni si Juzni, insa din pacate nu ne miscam la fel de repede precum am calculat. Fiecare abordeaza altfel pasajele mai expuse. Astfel, ajunsi in saua V. Previja, hotaram cu totii sa ne intoarcem in camping si sa mergem a doua zi pe varf sau macar pe creasta Prutas, prin partea sud-vestica a masivului. Prutas este considerat varful cel mai frumos din Durmitor, pentru ca de acolo se deschide cea mai spectaculoasa priveliste: lacurile Skrka, creasta principala Soa Nebeska, varful Bobotov Kuk, chiar si canionul Susica.
Ne intoarcem pe traseul spre Valea Lokvice printr-un grototis simpatic, pe care il coboram ca pe schiuri, si pe langa stana vazuta de sus.
Ne oprim la refugiul Lokvice, unde a poposit si un grup de francezi, si mancam de pranz. Majoritatea celor intalniti pe munte sunt francezi. Sa nu uit de cehi, carora Andra le spune zambind “Oh, but you are everywhere”, amintindu-ne ca si in Romania intalnesti multi cehi pe munte.
Seara mergem pe drumul Zabljak – Tepca, un satuc inspre care se afla cea mai vestita belvedere asupra canionul Tara (Curevac).
Cautam cazare (citisem pe internet ca aici gasesti cazare ieftina, plus o masa taraneasca cu branza si lapte dimineata, inclusa in pret). Cuvantul magic este “sobe” (camera de inchiriat)… insa din pacate aici nimeni nu pare sa aiba camere de inchiriat. Si in zona asta se construieste de zor, urmeaza sa fie amenajata chiar si o partie de schi. Ne intoarcem in Zabljak.
Marti dimineata muntele este invaluit in ceata, iar noi plecam pe drumul ce ocoleste masivul prin sud-vest, prin pasul Sedlo (1907 m), unde se resimte in general cel mai puternic vant din Durmitor. Aici este senin, iar privelistea de pe drum este incredibila: in fata noastra se deschid vaile Dobri Do si Todorov Do, varful Prutas (2393 m) si intrarea in canionul Komarnica. Din pacate nu identificam varful Prutas din pas, doar citim ca ar trebui sa-l vedem.
Continuam pe drum, stiind de pe harta ca, pentru intrarea in traseul spre Prutas, trebuie sa dam de un mic lac pe dreapta (si, cel mai probabil, si de semne). Vedem o creasta incredibil de frumoasa, cu straturi sedimentare verticale.
Mergem si tot mergem, intrebam si un cioban, insa nu ne dumirim unde ar putea fi. El este sigur ca am trecut, noi insistam ca mai avem de mers. Cand sa ne intoarcem, sa vedem totusi de unde am putea porni in traseu, vedem un mare nor negru, care se lasa peste crestele admirate mai devreme. Hotaram sa plecam mai departe, nu fara ceva regrete in suflet.
Desigur ca Prutas fusese chiar creasta admirata mai devreme, cea mai frumoasa de pe drum… Lacul era probabil secat, iar semne nu exista nici de frica. Dar ne promitem ca anul viitor vom reveni pentru 2 zile de rafting si pentru traseele neparcurse in Durmitor.
Mai departe aici
